What do you really want?

I still remember this question even today, the difficulty that I felt in that very moment and despair that I may not have an exact answer. Steve told me that am OK to feel that way and listened carefully to my ideas from that time.

How can I know my desires, if somehow, things were pretty good that time, working in exciting projects with new people, making money for my business and being in front of the room would not fulfill all my needs.

First step was to take his marketing classes online, after some sessions and in the private one to one session I asked him directly: how can I experience and understand coaching?
His unexpected answer came with a challenge, he said: “if you are visiting your sister, how about signing for a introduction for coaching, the worse can happen is to waste 500$!” So I took this train and never regretted.
Tren blog
Today I can see the entire landscape changed, even here we have a local chapter for professional coaches with more than 50 and many of them getting measured and having their own business.

Even the education for coaches is no longer scarce, on the contrary, almost every month a new school starts to promote for new recruits and things seem to work fine. Or not?

I did choose to follow a complete path and get a solid education, followed by some other certifications in leadership work and in facilitating academy classes in parallel with my business practice with organizations and teams.
Poza diplome logo
My intent here is to present my findings in those 10 years, also to encourage others to follow what they feel is best for them and make sure they understand exactly what motivates them.

There are some data and correlations that I use here based on my latest work in the European ICF tour, that gave me a perspective on four different markets with specific issues and challenges.
Serban+Alex
Now back to the pre-conditions, one thing that I realized in my work is that you cannot obtain results if you are not experiencing coaching on your own, in other words if you are not working on yourself. Click to tweet

The ideal profile that I can design for a student in a coaching academy looks like this:
Ready to work on own reactions, impulses, emotions hijacks, fears, believes, values and motives.
Understand the possibilities beyond the just doing, to be curios and care for others.
Full integration of both intelligences, rational and emotional.

Is this enough for a successful coach? It is good for a start; the journey can take 1-2 years including the work for launching the business.

Remember, when you choose your path, do not listen to the empty promises that are related to the high paying clients, to the river of projects and other things that are meant to enchant you, the reality is that anybody can coach, a few are extremely rich out of this and yes, there is a possibility, if you are open to learn, practice and integrate not only coaching skills but also business ones.

My proof is present today on the market, some of our students have big businesses, others are taking new projects and roles within their corporation and of course we continue our work with new ones.
I invite you to check my page and sign for a visit in the Coaching Attic to experience for yourself and perhaps find an answer to a powerful question.

ICF on tour Poland experiment

PolandYou know the feeling of going back to a place where everything started, I mean the coaching training, in 2006 after my short and intense Fundamentals in California, CTI and Pawel opened their doors for me Raluca and Sorina, eternal students, we obviously said yes and after 9 years still have strong memories.

One was about the cold lunch area, pretty much frozen, everybody was comfortable even without socks, we the lost Romanian cohort, quite livid and hungry, not only for food!

Another unforgettable element were… potatoes, small, round, 2 inches dimension, somehow standard. When I asked about that, the answer was astonishing: wait for Romania to get in EU, and you will have same size.

About coaches and people, very warm, nice, open willing to thrive and make it in the business world, pretty much aligned with our dreams and us that time.

Same thing when Artur the ICF President welcomed me in the airport, I noticed his size, big guy, big hart and again not wearing more than a shirt despite the chilly fall.
Talking about cultural aspects, I felt home when he proposed a dinner inside, instead of going in the city, so I appreciated the atmosphere of an authentic Polish family with two kids, the star of the night being pickwa, a nice and sweet drink made from organic fruits, I invite you to look for this word to find the equivalent in our language.

My goal for this trip was to participate in the 3 days conference in Opole and have a workshop on coaching cultures with the intent of measuring the impact in the local market.

The first thing was to take a fast train, yes they have fast ones, to Opole and for 3 hours to spend quality time with Zuzza and Do, both active members of the chapter board.
The venue looked fantastic, nice hotel in a forest with a beautiful yard and small cottages in which you can stay, plus a well equipped spa area for sport and relaxation fanatics. Very close to a lake in which one of the participants took a swim, yes in October, the place promised to be an ideal space for the entire event.

The opening was somehow delayed, some late technical sound things, but that was not a big problem, soon the 11th chapters from the major Polish cities started to engage an audience of almost 80 persons.

For clarification, Opole is a small city south Poland, is about 1,5 hours from the beautiful Krakow and more that 3 hours from the capital, so for me to have such a big group here for 3 days was a big win and that was just the beginning.

I learned that business is booming in Poland, with almost 1000 accredited coaches many coaching schools, NGO very active in projects and engaging from children to students and of course organizations.

My mind was spinning and I wondered how in the world Poland could close this gap in 9 years, because we started almost in the same time, the only answer was related to people’s mentality and openness for change.

I know that maybe I sound pathetic but I honestly feel that here the resistance for any major proposal, working in teams in particular and this obsession for individual success is keeping us behind. I have noticed how quick they can work in teams sharing and respecting the other person opinion, without conflicts, all 11 chapters have projects and people awarded for their efforts, the sensation that I had was a big and warm family in which I want to come and visit perhaps in some years.

I can say that as response to my 5 global trends they know how to deal with noise and together they found financial venues and projects beyond any kind of ego or pride.
The Polish lesson is simple; we can do things in teams and survive if we just choose to be different.

My next stop is Vilnius in Lithuania; stay tuned for my next journal.

Global trends in coaching, what’s the impact here?

Foto Oslo 3

 

September 22nd, 3 am nice autumn night, I am calling the local taxi company to catch a plane for Oslo, via Riga.

Why this late hours and what’s the reason for that? For starters is related with the best connection I found short notice to be in Norway and speak as part of ICF European tour, for coaches and managers that use coaching in Norway.

What is this tour, why now and yes, why coaching?

Well, is simple, 20 years celebration of this new profession, now because I have been invited as one the speakers who can work with international audiences on specific subjects, in Norway’s case is about being able to demonstrate the efficiency of the coaching in bringing results.

For me, the main challenge, apart from waking up at 1 am, was to understand this market and why are they so driven to prove the results.

So I made my own research on the local market and with that I felt bit confused and in the same time open for any outcome from this interaction with them, I said, I will treat the event as an experiment being open for what wants to happen.

Foto Oslo 6This was the easy part, arriving in beautiful Oslo and being welcome by Toril Grave; the ICF Norway acting president was not so easy.

 

 

 

Foto Oslo 7She invited me in her nice and warm house in Nottoroy, a small island in the vicinity of Tonsberg and asked me when we had a moment to talk: what is your message for us?

 

 

If you are not familiar with the Nordic approach, this is something like, why should we listen to youJ

The simple agenda was: discuss the main global trends in coaching, check their current situation and measure impact and practice some things in a transformational framework, plus conclusions.

The context for coaching at global level is that we have more than 47.000 coaches belonging to main professional organizations, so it is hard to survive with a general, standard approach.

  1. There is an ocean of INFORMATION, and is packed as education many times, so the noise is huge, from the prospect perspective is a total disconnect, for protection reasons and also for not being promised unrealistic things.
  2. Many so-called coaches promise results and miracles, it is a non-ethical approach which makes the prospects very skeptical, and non-listening
  3. There is a tendency of positioning by knowledge, in today’s world, with a simple search on Google you see who the coach IS! It is strategic to have a story based on expertise, clients, projects, and clear results.
  4. Leadership is in a new paradigm, which is VERTICAL development. The VUCA world requires new approach for leaders, who are now acting in the global village, remote, with complex problems to solve, the expansion towards potential is necessary, the old-fashioned horizontal problem solving is not enough.
  5. Bigger mind required in VERTICAL is now present in the neuroscience studies that prove that coaching works, so we do have an evidences-based framework, many projects are now developed based on this.

The main topic for that market was leadership, which is interesting for a mature coaching market, which has integrated coaching in big public sectors in a percentage over 90%. The discussions and questions were in this area and of course the impact of coaching from the perspective of a small coaching practice.

I felt well, audience was polite and to the subject, one thing I noticed they all arrived 5 minutes prior the event start, nobody was late!

I was prepared to listen the last presentation, from a master coach based in Norway and to receive feedback for my speech afterwards in a cozy restaurant.

One big surprise was from Berit Ohn, who presented a case study of accelerating and sustaining leadership by developing a coaching culture in a big global consulting firm. She is a specific example of this trends: working globally in the village, remote teams, located in Norway but travelling all over the world for this project that will impact the company long-term.

Actually she was back from Aruba where she spent time with her coaching team and back home in Oslo she was delivering this case study with us, within one week.

What is my main lesson from Norway? I enjoyed their way of looking into the future and listening for the potential of nature, I admired the electric car Tesla and the amazing way they preserve and honor resources. I will be back to see more of the fiords and enjoy local coffee.

Stay in touch with my lessons from Poland and Vilnius.

Foto Oslo 4

Foto Oslo 8

 

 

Dezvoltare sau transformare?

DirectiiÎn urmă cu 20 de ani participam la primul seminar de vânzari și simțeam fiorul – sau mai bine spus dorința – de dezvoltare. Ceva greu de explicat, în condițiile în care, teoretic, practicam cu succes această meserie de peste 5 ani.

Ce facuse acel trainer în mod special, în acea zi care a devenit memorabilă? În primul rând, foarte multe exerciții. Iar în al doilea rând, feedback despre cum mă descurcam.

Din fericire, perioada avea o mare încărcătură profesională. Erau zone noi și promițătoare de exploatat în piață, așa că atenția mea se orienta către managementul echipei pe care o formam și conduceam în țară, iar din când în când ne întâlneam și în sala de curs.

Toate cu acel scop pe care-l numim, poate cu prea multă noblețe, “rezultate”. Presiunea lor este continuă în comercial, indiferent de industrie sau activitate. Așa apare și percepția, dubitabilă, că pot fi influențate de dezvoltare.

O formă și mai subtilă de presiune poate să apară și când auzi și vezi toate mesajele școlilor de business de tip MBA care promit nu numai dezvoltare, ci și acces la salarii mai mari și toată gama de beneficii celor “aleși”,

Recunosc că am fost și eu atins de microb, deși poate că singurul lucru real din tot ce percepeam inițial că voi obține (mai puțin așteptat dar, în definitiv, mult mai important) a fost relația cu colegii mei. Erau anii de glorie ai consultanței și începea cumva și marea trecere de la vânzare de produse palpabile către servicii și lucruri intangibile.

Și din nou, dorința de dezvoltare încolțește și este rapid sufocată de bombardarea cu mesaje din partea celor care promit găsirea drumului, cursuri, seminarii, leadership, project management și alte “buzzwords”.

M-am întâlnit mulți ani la rând cu manageri din multe industrii și am observat că puțini au întelegerea profundă a acestui drum propriu, în care primul pas este cel de transformare individuală.

Sunt momente grele în care simți că proiectul de business în care ești nu merge prea bine. Dar adesea e nu pentru că nu sunt rezultate, ci pentru că pur și simplu nu reușești să distingi și să recunoști contribuția ta și mai ales nu vezi cât poate să continue acest drum pe care te afli acum. Nu vezi câtre ce duce.

Acel prim pas începe de cele mai multe ori cu o alegere ciudată. Aceea de a trage aer în piept și de a te abate de la drumul zilnic. În cazul meu a fost investiția în primul modul la CTI (Coaching Training Institute). A fost șocant să descopăr o mulțime de argumente să continui discuția cu mine (recent începută, cu ajutorul oamenilor din jurul meu), să descopăr în continuare adevaratele valori pe care îmi sprijin viața, ce mă motivează de fapt, ce scop și ce sens dau eu drumului meu.

În urmă cu 2 ani am fost pus în fața unei noi alegeri, și am hotărât să intru în parteneriat cu ICA pentru a contribui la transformarea reala a unor manageri și antreprenori, care la fel ca și mine, pot alege să meargă pe un alt drum. Ceva mai lung, ce-i drept, și deloc simplu.

Pentru că adevărul ăsta e: nu vei reuși nimic dacă tot ce faci e să continui un drum stabilit de alții pentru tine. Și oare ce vei obține de la aceste nesfârșite promisiuni de dezvoltare (prezente, din ce în ce mai mult, și în social media), prin tot felul de conferințe, la care se întâlnesc oameni disperați să-și găsească clienți și să obțină proiecte noi cu orice preț.

Momentul pe care îl ai mereu la dispoziție este cel de curaj. De a te întoarce la fundația ta, la descoperirea propriului drum în care să te simți bine în haina pe care o porți. Una croită de tine, pe măsura nevoilor și aspirațiilor tale.

 

De ce NU mi-am facut școala MEA de coaching

Malmo 3 Așa cum scriam în articolul aniversar de 50 de ani, am urmat de multe ori planuri prestabilite. Câteodata am și reușit să le îndeplinesc. Unul dintre ele a ținut de pregatirea mea și de o valoare personală: să nu ajung să mă supra-estimez.

Inițial am fost sceptic în legătura cu ce poate să-mi aducă coachingul în plus față de succesul pe care îl aveam deja cu clienții mei din sfera de consultanță. Îmi este atât de clar acum ce era așa de semnificativ diferit, încât să pot să mă deschid necunoscutului. În primul rând, necunoscutului din mine.

Totul a început când l-am ascultat pe Steve Mitten, într-o conferință online și, profitând de o vizită în State la sora mea, m-am îmbarcat în marea călătorie.
Chiar și atunci, în 2005, erau multe alte programe alternative, gen NLP sau Analiză Tranzacțională, ca să nu mai vorbesc de psihologie, în mai multe forme.
Coachingul a început să fie o meserie recunoscută (în primul rând în Statele Unite) prin ‘95, iar una dintre primele școli cu tradiție a fost CTI (Coaching Training Institute) Vorbim de 20 de ani de studenți formați, mulți pionieri de acolo punând bazele mai cunoscutei ICF (International Coach Federation) care sărbătorește 20 ani în 2015.

Pentru că nu am gasit locuri la Atlanta (care era mai aproape de sora mea) m-am înscris în California, pâna unde am zburat cam 9 ore – la fel cât a durat și zborul din România peste Atlantic.

Mi-aduc aminte de instructorii mei din toate modulele (10 la numar), de nivelul lor de pregatire, dar mai ales de faptul că toți trecuseră printr-un program riguros de formare, care nu era accesibil oricui. Erau un soi de veterani ai business-ului în general, oameni cu ani de experiență în diverse medii și echipe.
Cumva nu prea mă vedeam în locul lor. În primul rând pentru că, inițial, nu prea înțelegeam meseria de coach (un proces în sine de “perspective shifting”), daramite să o mai și predau altora.

Făcând o paralelă cu starea pieții din România, nu mă pot abține să observ cum isteria trainingului și a cursurilor de formare, inclusiv cele prin finanțare europeană cuprinde, încet-încet, și lumea coachingului autohton. Orice grup de doi-trei coachi, cu o experiență oarecum limitată dar dispuși să încerce, își deschid câte o școală.
Ca idee, CTI a avut timp, în 20 de ani, să schimbe de 3-4 ori modelul și programa, adaptându-se studenților (de ordinul miilor) și vremurilor, dar acumulând în acest timp o experiență uriașă. La fel și ICA (International Coach Academy), școala la care predau.

Vorbeam cu una dintre fostele mele studente, consultant și coach executiv, cât de repede ajungem să ardem în România, unele etape și cum în lumea asta apar, peste noapte, noi inițiative, care evident promit lucruri oarecum nedemonstrate. Aici există un risc mare de supra-estimare.

Este ușor să întrebi care este rata de succes a unei școli, dar mai greu e să verifici ce se întâmplă cu absolvenții după aceea (adică în ce măsură ei ajung să practice cu succes coaching-ul), mai ales într-o industrie absolut nouă.

Am rezistat acestei tentații de a crea personal un program local și mă bucur că există sisteme de măsurare a performanței. Am ales să intru în acest parteneriat cu un program aflat pe piață de 15 ani și care oferă studenților acces la baze de clienți și suport real în tranformarea lor. Absolvenții pleacă din mansarda mea cu proiecte importante și evident cu acreditari în sistemele de coaching globale.

Când am ales această cale am fost conștient că este cea mai lungă, pentru mine însă este singura, cea a promisiunii respectate în primul rând față de mine: calitatea și experiența.

Jumătatea plină

Riga2Mă trezesc într-o lumină puternică de la soarele care strapunge perdelele din camera la prima oră. Citesc întâiul mesaj de felicitare și, în timp ce așez telefonul la loc, observ în zare un pahar pe jumatate plin, uitat aseară pe birou. “Hm”, îmi zic în sinea mea. Interesant gând pentru această dimineață.
Bucuros, mă îndrept spre hainele cu care obișnuiesc să ies prin parc și mă rog să am o aniversare cât mai frumoasă. Chiar înainte să ies, pe la ora 9 un nor negru se năpustește pe cer. Ploaia începe năvalnic, însă după cinci minute soarele este iar acolo!
Turele de parc pe care le fac aproape zilnic îmi aduc liniștea de care am nevoie și mă simt foarte bine. Până când, brusc, ceva începe să mă apese puternic, undeva la marginea subconstientului, în timp ce trec pe sub zarzării abia scuturați. Au trecut 50 de ani de viață. Ce o însemna asta? Ce s-a întamplat între timp? Cum am ales să-mi trăiesc viața și mai ales ce am învățat?
Acum 25 de ani terminam facultatea. Eram un tânăr inginer într-o fabrică cuprinsă de tensiuni post-revoluționare. Luam parte la ședințele operative ale secției și, evident, mă întrebam ce urmează. Prietenii din jurul meu plecau care încotro, mai ales după episodul mineriadei din 1990, iar eu simțeam confuzia momentului în care nimeni nu putea ști exact ce va fi pe mai departe.
Pe fondul acesta, prietenul meu Ștefan (aka Pelicanul) îmi propune să mergem în America. Nu am stat mult pe gânduri și am zis “Da!”. Mi-aduc aminte ce planuri aveam și cum eram absolut sigur că, odată ajuns, viața mea se va schimba. Evident, îmi voi aduce și familia, și alte vise.
America a reprezentat inițierea mea “comercială” și descoperirea vocii interioare, necesare încrederii de a profesa. Nu ca inginer, ci mai degrabă ca vânzător. Pentru că, înainte de toate, ceea ce facem în această viață este să ne “vindem” resursele: serviciile, produsele, timpul, ideile.
Chiar dacă nu am reușit să-mi văd planul atins, am revenit cu o nouă meserie care se va fi dovedit crucială în călătoria mea,. Ironic – sau poate nu –, familia mea (sora, cumnatul și fiu lor) a ajuns în America ulterior și chiar s-a stabilit acolo. Fără mine.
Restul decadei ‘90 de după întoarcerea din America au fost ani buni pentru că mi-au oferit proiecte mari, în care mi-am asumat un rol de deschizator de drumuri, fiind managerul a trei companii globale care abia intrau pe piața. Ceea ce am continuat să fac cu succes până când am decis să obțin un alt statut, și m-am înrolat într-un program de EMBA (la mare modă atunci), sperând din nou să obțin o schimbare vândută atât de bine de lumea business-ului, de care poate că nu aveam, de fapt, nevoie.
Odată completat EMBA-ul și implinirea acestui vis, s-a conturat un altul: acela de a fi consultant și a conduce o firmă de consultanță internațională. Lucru pe care l-am și făcut. Lucrurile au funcționat greu și am renunțat destul de repede la consultanță, pe fondul unei nemulțumiri față de clienții care încă nu vedeau valoarea serviciilor respective.
Probabil că deja se observă acum antagonismul dintre dorința mea mare și limitele uneri realități care de multe ori e ușor diferită de așteptările noastre.
A fost punctul în care am decis să îmi deschid micul meu cabinet individual de consultanță. Întâmplator sau nu, acest moment coincide și cu evenimentul atentatelor din 11 Septembrie 2001, cu puternica lui încărcătura emoțională. Am simțit că multe se vor schimba în lume, la un nivel superior, spiritual aș zice, din acel moment. Și chiar așa a fost. Primii 5 ani de business pe cont propriu – în timp ce New York-ul se refacea dupa ruinele turnurilor gemene – mi-au adus întelegerea procesului de “a construi” și ce înseamna cinci clienți față de numai doi. Am învățat foarte mult din evenimentele de training și mai ales de la oamenii cu care am intrat în contact. Dar cel mai mult am început să descopar cea de a doua voce interioară, cea pe care o foloseam în conversațiile cu clienții.
Așa a aparut în viața mea coachingul. Citind un articol scris de Steve Mitten, ceva a rezonat și m-a facut extrem de curios. Mai ales că, deși mă simțeam împlinit în timpul proiectelor mele, ceva mai subtil părea să lipsescă. Ceva ce înca nu puteam să definesc.
Urmând scenariul vieții mele am intrat în această lume acum 10 ani cu vise mari. Cățiva ani am practicat – bucurându-mă totodată de tot bagajul de cunoștințe de business de dinainte – fără să-mi pun întrebarea “de ce” sau să las îndoiala să mă cuprindă și să ajung să intru în profunzimea lucrurilor, așa cum orice meserie facută cu sufletul ți-o cere la un moment dat. S-a întamplat mai apoi.
În ianuarie 2008 începeam un an care se anunță foarte bun. Aveam multe proiecte contractate cu luni în avans, faceam parte din echipa Marshall Goldsmith CEE, iar pe data de 3 decideam să luăm o vacanță la schi. Vremea era cumplită, am ajuns foarte greu la Bansko (Bulgaria). Unde, pentru a recupera timpul pierdut după ore întregi petrecute pe autostradă, am vrut să rupem pârtiile negre.
Din păcate, s-a mai rupt ceva în acea seară – piciorul meu stang.
Atunci, în timp ce așteptam să vină cineva să mă salveze, ca prin minune, cu sania salvamontului (nu aveam absolut nicio cale de a-i contacta, fiindca-mi lipsea telefonul), am început să înteleg vocea interioară care îmi lipsea. Toată viața am vrut lucruri și am plănuit. Unele s-au concretizat, altele nu. Dar oare mi-am ascultat vreodata corpul, sufletul, instinctul?
Lângă mine aud niște voci și chiar în limba româna. 2 turiști din Republica Moldova – ea plangea de mama focului, el țipă la ea să termine.
Bucuros că nu sunt singur, mă urnesc cu speranța spre ei și-i întreb ce s-a întâmplat. Ea îmi explică plângând că cineva i-a trecut cu schiul peste deget și o doare. Era în stare de șoc, tremura toată, iar prietenul țipa în continuare la ea. Atunci ii rog să ma lase să le arat ceva: piciorul meu. Brusc, femeia se liniștește și le propun să stăm împreună să ne încălzim, în timp ce bărbatul o sună pe soția mea, Raluca.
Ne întoarcem în România după această zi searbădă la schi, și tot așa începe și cel mai recent capitol din viața mea, parteneriatul cu ICA (International Coach Academy).
Timp de 3 luni după accidentul la schi, m-am dus la proiecte în cârje. Timp în care am început să-mi caut o școală ca să-mi certific competențele de coaching. Dintre toate, doar această organizație din Australia (ICA) mi-a răspuns și mi-a oferit o bursă.
Doi ani mai tărziu, in 2011, – deși mult timp am refuzat ideea de a fi eu însumi formator și a deschide o școală de coaching – ICA mi-a oferit șansa să fiu trainer în platforma lor globală și am spus da. Mai apoi, în 2013, am și deschis filiala ICA din Balcani.
Cam asta e, pe scurt, povestea mea. Am plănuit, am suferit, am reușit și am descoperit vocile mele care mă ajută acum să mă bucur în sfârșit de ceea ce am și să-mi apreciez familia, prietenii și studenții cu care sper să mă revăd și peste 50 de ani :-). Voi ține paharul, pe jumatate plin, la îndemână.

4 dorințe respectate – continuare

4 dorinte image
In mine se da o lupta, ce sa ii spun intai? Cat costa investitia si mai ales ce va obtine sau sa incep cu dorintele ei? Ma gandesc ca oricum are o idee despre ce este in piata si poate ceea ce vrea la nivel personal e mai important.

“Esti foarte ocupata, muncesti mult si iti doresti expunere internationala, insa nu ai certificarea necesara, asa cum au alti coachi din retea. Poti obtine asta aici chiar si intr-un an, dezvoltandu-ti reteaua de clienti in timp ce inveti.”

“Chiar asa?” Ma intreaba ea, usor neicrezatoare. “A mai facut cineva asta?”

“Sigur, Bianca V, lucra in departamantul de HR al unei companii. In timpul scolii a obtinut certificarea, iar la un an de la inceperea si acreditarea ICF, in 2014. Ulterior a fost promovata in echipa globala de Learning a corporatiei.

“Si a reusit asta cand lucra? Mi se pare foarte greu!”

“Da”, zic eu, invartind lingurita in cana cu ceai, “nu este usor, insa iti poti aloca timp pentru workshopuri care au loc in weekend, combinate cu accesul si lucrul in platforma online, care iti permite practica si acces la clienti. Fara granite. Poti sa vii de-a lungul a 4-6 luni la aceste workshopuri, blocandu-ti doar un weekend pe luna. Restul oreler le programezi cand poti, in platforma, si ai acces la 22 de traineri din toata lumea.”

“Wow, super!”, parand cu adevarat impresionata, dar inca avand intrebari. “Si cam cati studenti participa in medie?”

“La workshopuri, grupul este mic. Cei mai multi praticipanti sunt manageri seniori si procesul de invatare este mai rapid si dedicat.”, incerc eu explic cat mai clar. “De exemplu, in ultimul grup avem 6 studenti care provin din banking, adverstising, energie si farmaceutice. Includem mereu 2 traineri certificati si invitam absolventi sau coachi experimentati sa participe periodic.”

“Hmm”, spune ea, schitand semnele unui zambet retinut in coltul gurii. “Pare ca ar merita sa investesc in acest program…”

Aici, constient de importanta deciziei si trezindu-se omul de vanzari din mine, ma hotarasc sa ii dau mai multe date.

“De fapt, ACUM este momentul ideal sa faci pasul. In primul rand, avem 4 serii de absolventi care deja au obtinut certificarea ACTP – cea care le da posibilitatea sa practice la nivel global. In plsu, au si primit roluri noi in proiecte si castiga mult mai mult decat inainte de a veni.

In al doilea rand o scoala similara de afara, cum e CTI, Newfield sau Ericsson Institute, costa – cu tot cu certificare – dublu. Ca sa para taxele mai usor de dus, multe scoli impart aceste costuri in transe. Asa ca dupa ce platesti scoala, procesul de certificare dubleaza investitia.

Probabil cel mai important motiv pentru care sa aplici acum este ca va fi ultima serie cu acest nivel de investitie. Din toamna ne aliniem costurile la celelalte programe globale disponibile.”

Cum s-a terminat istoria, puteti sa descoperiti si singuri, daca va inscrieti la randu-va. Eu sigur ma simt bine cu cei care imi sunt studenti si cu care ma vad in mansarda oferindu-le intotdeauna ce le-am promis. Si inca ceva in, plus… ceva secret…

4 dorințe respectate

4 dorinte image

Această dimineață însorită de februarie, când soarele intra nesătul pe geamul de deasupra biroului meu și scalda întreaga mansardă în lumină, îmi aduce o surpriză în mansarda mea de lucru, primesc pe email o cererere de întâlnire pentru înscrierea în programul academiei noastre de coaching.

Mă bucur – ca de fiecare dată – și o invit pe tanara aplicantă să ne cunoaștem și să vedem dacă putem lucra împreună. Până aici, nimic senzațional, am putea spune, chiar dacă asta ar putea foarte bine să fie, probabil o situație în care mulți manageri se regăsesc astazi. Mai exact, acel moment despre care nu ne vorbește nimeni, când perspectiva jobului zilnic de corporație nu mai aduce mulțumire. Ba poate chiar să prezinte riscuri, cum ar fi schimbarea șefului, CEO-ului, a proprietarului sau depașirea unui prag critic de 40 de ani. În cel mai rău caz, poate fi vorba de o restructurare.

Desigur că există și “cel mai bun caz”, atunci când e pur si simplu interesul activ sau o nevoie acută de coaching în propriul departament.

Nu trec multe zile și, cu ceaiul verde aburind în față, mă pregătesc să ascult povestea, și observând starea de ușoară agitație a persoanei din fața mea, aștept prima declarație de intenție.

Ceea ce îmi spune mă surprinde și totuși rămțân atent pentru că sunt sigur că e doar începutul!
‘’Îmi place foarte mult ce fac”, începe ea. “Am un job bun și sunt apreciată de șeful meu, însă în curând va fi schimbat, și eu mă înțelegeam foarte bine cu el. În rețeaua noastră internațională există foarte mulți coachi certificați și cred că ăsta poate fi urmatorul pas și pentru mine’’.

Eu ramân în această poveste și devin curios întrebând cum lucrează și ce program de lucru are. Evident că este un program de multe ore, și nu îi rămâne foarte mult timp decât doar seara târziu sau poate în weekend.

“Păi cum facem cu timpul”, întreb eu nesigur, curios? Observ că este destul de limitat acum, ce variante avem?

“Simplu”, îmi spune ea. “Vreau să fiți flexibil și să am acces oricând la cursuri!”

Se pare că nu ajunsese cu această cererea la mine întamplator. O întreb dacă a verificat în piață alte școli. Îmi spune că a descoperit că majoritatea sunt cu date fixe, din cauza trainerilor, care vin și pleacă și nu prea există flexibilitate.

În plus, mergând la un workshop de informare, imi spune ca a observat mulți aspiranți cu experiențe reduse, și cumva că nu se regăsește în acel mediu.

“Cum ar trebui să fie experiența ca să merite, intreb eu?

Îmi doresc intimitate, atenție și conversații cu persoane ca mine. Știu că poate fi cam mult, dar asta caut”, îmi spune ea, fixându-mă cu privirea.

Moment în care eu mă relaxez și întreb detașat:

“Presupunând că am avea așa ceva aici, cănd puteți începe?”

Acesta e momentul când observ agitația ei crescândă și primesc un răspuns repezit și neașteptat. :

“Vreau să verific cât costă și dacă într-adevar îmi aduce ceea ce vreau eu, vă dau de veste. Pentru că știu ce oferă alții chiar și în afara țării și sunt ușor confuză.”

Raspunsul meu și continuarea poveștii în articolul următor.

Va urma…

Secretele unui coach de succes

i-dont-know*acest articol a fost publicat anterior pe cariereonline.ro

O intrebare primita des de la studentii mei atunci cand isi incep „calatoria“ este: voi face bani din aceasta meserie? Cum reusesc sa integrez ce stiu si ce practic acum in noul mod de lucru? Si inca una mai delicata: ce bariere sau limitari sa respect pentru a nu intra in zone psihologice sau terapeutice.

Trebuie precizat ca sunt intrebari bune. Si actuale. Chiar si in 2015, cand numarul coachilor acreditati global a depasit 13.400, iar numarul de scoli s-a triplat. Plus că meseria asta devine din ce in ce mai potrivita intr-o piata care cauta o schimbare.

Raspunsul la intrebarile de mai sus nu e insa unul prea usor de dat. Neintelegerea contextului in care evoluam ne poate conduce catre un raspuns gresit, generalizat, fara o baza reala. Pana la urma, fiecare persoana are unicitate, atat in pregatire, cat si in experiente. Dar mai ales in capacitatea de a trece peste bariere interne, precum perceptii, credinte sau chiar valori, la care se adauga si influente externe, de genul mass-media, prieteni sau chiar familie.

Apoi, un lucru observabil este ca multi coachi – atunci cand vine vorba de a-si vinde serviciile – pun accent doar pe pregatirea capatata in scoala de formare, cu care se recomanda si despre care vorbesc permanent. In timp ce putini clienti potentiali au interes in acest gen de conversatie, majoritatea doresc sa inteleaga EXACT cum isi pot indeplini dorintele, daca persoana din fata este credibila si, mai ales, daca pe termen lung ei vor reusesi sa depaseasca problema curenta.

Daca ne uitam pe programele de formare, ele abunda in transfer de abilitati de coaching. Cu alte cuvinte, doar tehnicile de conversatie. Fara a aborda in vreun fel partea in care te ocupi de obtinerea unui proiect de coaching, si nici de ce este complet diferita abordarea in acest caz. Modelul sugerat este: practica individual, iar la un moment dat iti vei da seama ce clienti atragi. Si gata, ai succes. Doar ca nu e chiar asa.

Ofer mai departe niste exemple reale din experienta mea cu studentii, fara a vorbi despre cazurile mele personale. Am incercat sa inteleg cum reusesc studentii mei sa treaca de aceste obstacole si in final sa practice meseria pe care si-o doresc. Este important de spus ca oamenii despre care vorbesc sunt manageri seniori sau chiar antreprenori cu experienta, deci un prim element ar fi plaja de competente pe care deja le au.

Sa luam cazul unuia dintre ei, un manager din HR care lucreaza in platforma online de training global. Pe parcursul academiei, pe masura ce integra noi competente, el a cerut acces la programe de coaching online, devinind resursa pentru colegi de pretutindeni. Dupa un timp a aparut si oportunitatea ca el sa avanseze in functia de director de dezvoltare, ceea ce a si reusit. Intr-un an de lucru in platforma si chiar inainte de absolvire, managerul a aplicat si a obtinut acrediatarea ICF, lucru care ii ofera credibilitatea de care are nevoie.

Un alt student a inceput in platforma online sa practice coachingul cu un coleg dintr-o tara indepartata geografic si foarte exotica. In timp, acesta din urma – afland de specializarea studentului meu – solicita continuarea relatiei de peer coaching, insa de aceasta data platita. Asta imi arata ca in acest mediu de lucru, cu peste 4.000 de membri, unii iti pot deveni clienti si deci iti poti monetiza abilitatile recent dobandite inca dinainte de a absolvi.

Probabil mediul cel mai dedicat practicii este insa Mastermindul din Grecia. Fiecare student isi face planul de website in care va gazdui clienti, pentru a le raspunde la intrebari si a obtine proiecte viitoare. In decembrie, ei lanseaza varianta beta, iar acum se apropie de finalizare. Alegerea unui program nu este usoara in ziua de astazi, dar pana la urma ce conteaza este daca reusesti sa creezi ceva palpabil dupa ce termini. Or aceasta promisiune nu prea o face nimeni! Te invit sa urmaresti mesajele mele viitoare. In curand poti verifica singur aceste exemple de succes.

Schimbarea care nu se produce

Untitled 1

Mă intorc din vacanța cu care mi-am început anul și în care mi-am propus să schimb o gramadă de lucruri și ridic cana de cafea de pe birou, scrutând aceasta sala open space. În jurul meu, aceleași figuri cunoscute. Colegii mei lucrează sau dau scroll pe feed-ul de pe Facebook. E prima zi de proiect nou, iar eu voi fi un om diferit: mai energic, mai focusat pe oameni și problemele lor și, evident, voi avea acel succes pe care îl merit. Îmi doresc foarte mult această schimbare și nu văd ce mi-ar putea sta în cale.

Sună bine, nu-i așa? Toată lumea stă pe loc, eu însă stăpânesc secretele schimbării și reușesc să fiu diferit.

Cam asta e și promisiunea pe care o fac multe programe care se ocupă cu dezvoltarea liderilor și managerilor. Evident, se cheltuiesc sume uriașe. Peste 14 miliarde de dolari în Statele Unite, de exemplu. Iar programele speciale costă peste 150.000 de dolari de persoană! Și totuși, companiile marturisesc că au nevoie de lideri și manageri mai pregătiți. Și atunci m-am întrebat: oare la noi e la fel?

Îndoiala mea a început cu un articol bulversant  al celebrei firme de consultanță McKinsey, publicat acum un an. Compania realizase un studiu care spunea așa: doar 7% dintre managerii seniori chestionați de o școală de business din Marea Britanie cred că firmele conduse de ei dezvoltă eficient lideri globali. Iar în Statele Unite, aproximativ 30% din companii recunosc că n-au reușit să-și exploateze oportunitățile internaționale de business din pricina numarului mic de lideri cu abilități potrivite. Toate acestea în ciuda sumelor astronomice despre care ziceam mai sus că sunt investite în domeniu.

În România, piața locală de pregatire depășea 40 mil. euro în 2008, iar de atunci a scăzut puțin. Cu toate astea, în urma discuțiilor cu oamenii din jur și colaboratori, am ajuns să mă lovesc de aceeași senzatie: mulți bani investiți degeaba.

Mi-am propus să caut niște răspunsuri posibile la această realitate, bazate pe ce am observat și mai ales pe rezultatele obținute de managerii seniori în ICA Balkans și liderii cu care lucrez și care se încadrează în această categorie. De ce programele de formare a liderilor dau rezultate puține?

  1. Primul element care îmi apare este model versus practica individuală și formarea propriului mod de acțiune.

Majoritatea programelor de pregătire au în centru un model pe care îl transferă sistematic, chiar dacă fiecare situație poate să fie diferită de la om la om. Deși suntem complet diferiți, până la urmă ceea ce vom obține, în urma unei astfel de abordări, sunt lideri și manageri care vor stăpâni un singur model de lucru.

Când doresc să mă formez într-o direcție nouă și să-mi schimb poate modul de acțiune, singura posibilitate ține de mine, de disponibilitatea mea, de cum voi reuși să mă transform eu, în nici un caz de ceva extern care, chipurile, mă va ajuta să reușesc.

Cum se reușește în corporațiile în care astazi nu mai funcționează modele piramidale de forță? De multe ori ți se cere să influențezi un coleg care nu îți este subordonat, sau să integrezi o echipă de IT care va defini un nou mod de acțiune împreună cu tine și echipa ta.

Aceste transformări sunt posibile dacă managerii sunt înțeleși și provocați în noua direcție pe care o pot stăpâni doar practicând. Nu în sala de curs, ci aplicând zilnic. Astfel, daca ești manager și ai proiecte în derulare, poți să treci în zona de generare de proiecte noi de business, schimbând fundamental registrul competențelor. Sau, daca ești în Resurse Umane și te ocupi de compensații și beneficii, te poți schimba și transforma în Director Regional care dezvoltă relații între țări și va aplica noi metode adaptate contextului regional.

  1. Continuarea învățării și articularea practică

Este deja cunoscut faptul că adulții nu rețin mai mult de 10% din informațiile la care sunt expuși în sala de curs. Și totuși, când se planifică programele de învățare, acestea sunt prioritare. Aud deseori fraza “directorul nostru de resurse umane nu vrea coaching, doar training”, în condițiile în care majoritatea inițiativelor nu au articulare practică, adică un proiect care să continue, ci doar vestitele rapoarte scrise de furnizori, care vor fi mereu bune și încurajatoare.

Daca legi orice initiativă de un proiect practic, impactul asupra învățării este uriaș. În academia de coaching, fiecare modul teoretic este urmat de proiecte definite, ore de practică în comun și reflecție personală în platforma de învățare.

Cum ar arăta un program în care fiecare particpant ar avea un proiect specific alocat, resurse și mod de măsurare? Probabil orice investiție ar putea fi vazută clar și evaluată, iar liderul de proiect ar ști exact ce s-a realizat.

  1. Conectarea reală și înțelegerea individului

Schimbarea reală presupune și schimbari de comportament, ori asta nu se poate realiza prin copierea unui model sau prin parcurgerea unui manual sau a unei cărți, ci prin punere în practică.

Am un exemplu recent adus de un student de-al meu în care îmi spunea ca un membru al echipei nu dorește să citească instructiuni noi de lucru și nu înțelege noua lui abordare. Asta pentru că poate nu e modul său de a învăța. Degeaba îi dai unui om instrucțiuni, dacă acesta nu e stilul său de învățare. Fiecare dintre noi lucrăm și învățăm în felul nostru. De aceea un lider are nevoie să înțeleagă stilul de învățare al celor din jurul lui.

Nu mai vorbesc de faptul că educația sau cultura pot influența decisiv orice comportament. Faptul că nu sunt conștient de aceste elemente care îmi definesc comporatmentul face conversația în sine dificilă. Răspunsurile sunt acolo, în relația șef-subordonat, care nu se poate rezolva prin nici un model, ci mai degraba prin alegerile pe care le face fiecare. Și prin disponibilitatea de înțelegere reciprocă.

Un lider se oferă în cadrul echipei nu numai să ofere feedback (cerând totodata rezultate), ci și să primească la rândul lui, de la membrii echipei, in ideea transformării spațiului de lucru într-unul de colaborare și sinceritate.

  1. Evidențierea rezultatului ca dovadă a efortului

Așadar, cum faci diferența în avalanșa de programe și promisiuni pe care, mai mult sau mai puțin corect, diverse școli sau furnizori de dezvoltare o întrețin neîncetat?

Totul se bazează pe un feedback relativ obținut de la participanți, care adesea nu are in centru vreo dovadă concretă a eficienței lui, ci mai degrabă ceva emoțional. Rareori cei care conduc activitățile urmaresc să-i “deranjeze” pe participanți, scoțându-i cu adevarat din zona de confort.

În timp ce adevarata provocare este să ajungi să ai rezultate măsurabile. Dacă lucrezi cu o echipă de manageri, te vei întreba: câți dintre ei vor ajunge să conducă proiecte? Sau, dacă formezi managerii să devină coachi, câți vor reuși să se acrediteze? Câți au schimbat proiectele și conduc unele noi?

Epilogul acestor observații ține de povestea (rară, aș zice) a unui CEO dintr-o companie ce planifică formarea managerilor care îi vor călca pe urme în 5-10 ani și pentru care călătoria poate începe acum. Totul pe un model bazat pe self-directed learning . Pentru ca schimbarea începe doar dinăuntru și doar de acum. Sau deloc.

 

 

 

©2014 Serban Chinole

If you liked the article Join our community to read more,
BE among the first that find out about our promotions, offers, workshops and get a FREE invitation in our next event.

By submitting the form above you will be entered into my database. You won’t be signed up for anything. However, you may receive an email from me or my company every now and then pertaining to my site and news. I promise to NEVER rent or sell your email address.