Cei trei “i” definitori

IDENTITATE

Mereu am fost în căutarea identităţii mele. Chiar şi acum, cu toate că îmi e foarte clar cine sunt, am impresia că sunt faţete încă nedescoperite. Când am emigrat în SUA, în 1991, eram inginer mecanic (absolvisem Politehnica). Atunci am avut primele dileme legate de propria identitate şi propriile valori. Dilemele acestea au plecat de la faptul că am studiat în sistemul românesc de învăţământ: am făcut facultatea la seral, lucrând în acelaşi timp într-o fabrică. Din pricina asta, perspectiva mea era limitată când am ajuns în Statele Unite: nu aveam experienţă propriu-zisă de inginerie pe o piaţă atât de avansată, deoarece lucrasem doar într-o fabrică, înainte de ’89, în producţie şi nu făcusem deloc proiectare, de exemplu. Altfel spus, nu eram un mare inginer. Ulterior, deoarece statul american mi-a respins cererea de reemitere a Green Card-ului, am intrat într-o criză în plan personal. Am fost nevoit să mă întorc în ţară şi am încercat să lucrez ca inginer, dar până la urmă am ajuns să conduc departamentul de vânzări al Interbrands (cel mai mare distribuitor al P&G), unde am avut primele mari provocări.

ÎNCREDERE

Al doilea „i” este, de fapt, un „î” – de la „Încredere”. Nu a fost deloc uşor să mă întorc în ţară. Ajunsesem în SUA cu multe speranţe şi planuri, după mineriada din 1991. Abia terminasem facultatea şi eram dezamăgit de noua putere politică şi de gândul că noi, tinerii, nu părea să avem prea multe şanse. Totuşi, la scurt timp după ce m-am întors (în 1993), am reuşit să intru în trei proiecte derulate împreună cu multinaţionale (precum P&G, Johnson Wax, Chemsearch), care practic deschideau atunci uşile unor domenii cu totul noi la nivel de piaţă. Era începutul unei perioade care mi-a dat încredere în mine, demonstrându-mi că sunt capabil să construiesc ceva, să fac diferenţa, să răzbesc. Nu asta ne dorim toţi, în esenţă?

Cu toate că întoarcerea din SUA fost o dezamăgire , tocmai datorită experienţei americane am reuşit, pentru că devenisem o resursă atractivă pentru companii. Cei trei ani de vânzări din America au fost o experienţă care a cântărit suficient pentru a fi recrutat decompanii străine venite să facă business serios în România.

INDEPENDENŢĂ

Am câştigat-o în 2001 – dacă pot spune aşa – atunci când mi-am deschis firma (Iconsultants, care la anul împlineşte 10 ani). Schimbarea a venit după o experienţă ca trainer la Achieve Global. Am lucrat full time, dar apoi am decis să fiu colaborator, îndreptându-mă spre primele contracte ca independent. Apoi în 2005, am intrat adânc în coaching, mai ales după ce am fost în California la primul modul de fundamentals. Acesta a fost pasul decisiv spre independenţă. Între timp, am descoperit că cel mai bine lucrez de acasă, când simt izul de cabinet de consultanţă mic, ce pluteşte în mansarda mea, unde vă invit, de altfel, şi pe voi. Oricând.

 

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • Digg
  • Google Buzz
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS

Share and Enjoy

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*